În inima deloc agitată a Tazlăului, toamna este ca un mesaj pe Whatsapp primit de la cea mai bună prietenă: uneori previzibilă, alteori surprinzătoare, dar întotdeauna familiară și reconfortantă. M-am trezit în octombrie, luni dimineață, cu o ceașcă de cafea în mână, stând în fund pe treptele reci ale casei, privind pădurea în zare și întrebându-mă: într-un sat în care eternitatea se schimbă în fiecare secundă, ce mă face să mă conectez atât de puternic la ciclicitatea anotimpurilor?
În timp ce străzile Tazlăului susțin eroic mobilitatea rurală pentru mașini, căruțe, vaci, câini, pisici și ovine deopotrivă, pe ritmul brazilor cântați de vânt, m-am gândit la transformările pe care le aduce toamna. Nu doar cele ale naturii, ci și cele interioare. Câte relații au început sub mantia lui octombrie brumărel? Câte amoruri au fost sufocate de ultimele frunze căzute într-un noiembrie melancolic? Câte promisiuni ne-am făcut nouă înșine, înfofoliți în haine groase și pentru câte rezoluții de final de an am visat, din timp, voință?
Toamna în Tazlău este un reminder al trecerii timpului. Este locul ideal pentru a vizualiza punctul de oprire din goana nebună a vieții.
Stop. Pauză. Resuscitare.
Inima satului pulsează din nou prin mine și prin fiecare suflet care îl compune. Cu căpițele sale, cu crâșmele, cu șanțurile în lucru și copiii care pleacă și vin de la școală. O paradă neîntreruptă a individualității admirată cu o ultimă gură de cafea și-un fel de concluzie întrebătoare:
Ce toamnă călduroasă e aceasta care îmi răpește din bucuria de a purta un sacou peste un tricou, un hanorac moale sau o jachetă peste o rochie în care știu sigur că îmi va frig?
Îmi analizez gândurile cu grație fix la intersecția paradoxurilor meteorologice și evit să traversez neregulamentar spre niște decizii de fashion, total neinspirate.
Nu vreau să par nerecunoscătoare și nu vreau să glorific frigul. Zilele astea arămii în care lumina caldă încă mai flirtează cu pământul sunt delicioase, dar undeva în adâncul pielii mele simt o confuzie. Pentru că parcă nu mi-e îndemână să gestionez continuitatea nefirească a garderobei de vară care-a fost aproape dusă la vestiar, dar a ajuns într-un final să joace în prelungiri.
Fraze lungi pentru mâneci scurte. Speranțe mari pentru temperaturi mici.