Cea mai mare provocare a creativilor care au crescut profesional odată cu apariția platformelor sociale este că mulți dintre noi am fost forțați de împrejurări să învățăm și să facem de toate. Deodată. Pe repede-înainte. Pe cont propriu. Pe salarii discutabile. Pe mașină. Pe barter. Pe încredere. Pe colaborări la negru care nu se declarau nicăieri, dar din care trăiai. Pe „ar fi ok să le faci tu pe toate, pentru că nu mai angajăm încă un om”.
Asta nu a fost un plan. A fost supraviețuire profesională.
Am făcut strategii fără să fim plătiți pentru strategie. Am livrat campanii cap-coadă fără să semnăm ca agenție. Am stat în birouri reci sau, cu deadline-uri date de „ieri” și fără feedback real. Am răspuns și la mailuri, și la mesaje pe pagină, și la telefonul șefului de firmă care întreba dacă „putem posta azi ceva simpatic cu ouă, că e Paștele”.
Și-au trecut anii.
Și-am ajuns în 2025 cu o vârstă… și un milion de complexe.
Pentru că știm multe din multe, dar parcă tot e prea puțin ca să ne asumăm un singur rol, o titulatură clară, o expertiză ușor de vândut.
Ne uităm la ceilalți și vedem cum unii au crescut în graphics. Și-au rămas acolo. Și strălucesc. Și e minunat cu atâta claritate.
Alții au performat similar în copy.
Iar noi?
Noi am trecut prin toate. Prin design, prin social, prin content, prin campanii, prin administrare de pagini, prin strategie, prin pitch-uri, prin client service, prin Excel-uri cu kpi și prin momente în care închideam laptopul și nu mai știam dacă ce facem chiar contează.
Mai ales dacă ai fost într-un loc unde „echipa de marketing” însemna tu. Un om.
Un om bun la toate, care nu și-a permis realmente vreodată să fie bun doar la un singur lucru.
Ai livrat. Ai susținut. Ai crescut.
Dar în tot acest proces, ai pierdut claritatea. Focusul. Expertiza clară.
Și-acum stai și te-ntrebi:
Dacă eu nu pot spune „sunt designer” sau „sunt copy” sau „sunt strateg”, atunci ce sunt?
Ce trec pe cartea de vizită?
Ce scriu în bio?
Ce titlu cer în contract?
Și uite-așa, pentru o dată-n viață, problema nu e că nu știi.
Problema e că știi prea multe.
Zilele trecute am intrat la joburi pe Linkedin. Și după mai bine de zece ani de freelancing și antreprenoriat, am gândit că aș îndrăzni să tranziționez către un job clasic. Apoi m-a izbit: ce caut și ce ofer pentru ceea ce aș putea căuta?
Ce păstrez din ce știu și ce-am făcut? Ce devine principal? Ce devine lateral?
Ce pur și simplu nu ar mai avea loc în posibilul meu job de azi?
Da, e minunat că știu și strategie, și creație, și execuție, și măsurare. Dar dacă nu-mi aleg direcția, mă risipesc.
La intersecția lui ”fac eu tot” moștenit de prin 2010 – 2011, cu wellbeingul lui 2025, ar cam fi cazul să aleg ce vreau să fiu. Nu ca să îmi pun o etichetă, ci ca să îmi revendic parcursul.
Pentru că tot ce știu face parte din mine.
Dar nu tot trebuie să mai facă parte din munca mea.