TAZLĂU. Da. E ok dacă nu ai auzit de această localitate. Nici eu nu auzisem până în octombrie 2016 când, de la șaptejcinci kilometri distanță, am intrat pe Tinder și-am dat swipe right neștiind că acea mișcare banală cu degetul pe ecran avea să mă mărite nu multă vreme mai târziu.
En fin!
Habar nu aveam de Tazlău. De aceea, atunci când am ajuns aici, am fost cu atât mai prinsă în mrejele sale. Era toamnă când Iosub m-a adus la el acasă. Anotimpul meu. Erau atât de multe culori după care-mi fugeau ochii stând în mașină, în dreapta sa, super îndrăgostită și anxioasă și stângace! Am tranzitat o zonă de deal cu o priveliște panoramică ce acoperă mai multe localități și-am căscat gura exact ca un copil care se bucură de prima excursie.
Șoc! Alertă de clișeu!
Apoi, puțin mai în față a făcut dreapta și s-a așternut un soi de liniște peste sufletul meu. A fost o senzație de ”parcă e o altă lume aici”, la care nu m-am așteptat. Asta deși eram obișnuită cu viața ”la țară”, știam cum sunt satele noastre din Neamț. A fost o trecere foarte bruscă de la ”cetățean al lumii”, la ”cred că mi-am găsit locul”. Era lumina aia de Noiembrie care pica într-un mare fel. Era o liniște gălăgioasă care făcea peisajul să se miște. Era o vibrație vie în coama pădurii. Era un peisaj care imortaliza infinitul, de la care nu-mi puteam lua ochii.
Și acum în timp ce scriu și rememorez, mă copleșesc emoțiile pe care locul acesta mi le-a imprimat.
Tazlău este comuna cu un singur sat, în care Ștefan cel Mare a ctitorit Mănăstirea Tazlău în 1497, pe locul unei biserici de lemn construită de Alexandru cel bun. În care Petru Rareș a construit turnul clopotniță de la Mănăstire. În care s-a născut și a locuit doctorul și scriitorul I. I. Mironescu. Prin care a călătorit și scris ”Pe drumuri de munte”, nimeni altul decât Calistrat Hogaș.
Tazlăul este un sat înconjurat de pădure și traversat de râul care îi poartă numele și a cărui apă magică te va face de-al locului. Pentru că se spune că ”dacă bei apă din Tazlău, nu mai pleci de aici”. Este locul în care timpul trece, dar stă în loc, în același timp. Este un microunivers al contrastelor de tot felul și-al tradițiilor, al identității moldave, al porților de lemn ”care nu se mai fac, dom’ne, cum se făceau cândva” și al drumurilor bătătorite cu istorie bogată.
Tazlăul este la 35 kilometri distanță de Piatra Neamț, la 50 kilometri distanță de Bacău, la 75 kilometri distanță de Roman, are cam 2000 de locuitori și vreo 40 de birturi & magazine care da, sunt exact așa cum ți le imaginezi dacă închizi ochii și îți imaginezi birturi & magazine de la sat.
Am dat viața la oraș pe eternitatea care s-a născut la sat.
În 2016 m-a adus Iosub în Tazlău și n-am mai plecat. Am ieșit pentru un an în UK, dar nu am plecat, plecat, cu adevărat. Și nu pentru că aici e totul minunat sau perfect. Nu pentru că ar fi aici vreun izvor ascuns de lapte și miere, din contra. Ci doar pentru că în Tazlău sufletul meu a prins niște rădăcini cum nu a prins nicăieri pe unde am mai fost și stat… București, Timișoara, Sibiu, Anglia.
Sunt între call-uri, am început ziua dorindu-mi să fie sâmbătă dimineață, stau cu laptopul în brațe și prioritizez din cele 400 de taburi deschise în mintea mea setată pe mod de lucru, simt presiune și anxietate deși drag și motivație, dar cum îmi alunecă privirea pe geam, afară, se instalează iarăși soiul ăla de liniște peste sufletul meu.
De ”parcă e o altă lume aici”, una la care nu m-am așteptat, dar la care m-am conectat.