Am o slăbiciune.
Se trage din perioada în care eram single.
Zilele însorite, pe care le petrec pe drumuri.
Cu căștile în urechi și muzica dată la maxim.
În tren, mașină, autocar sau microbuz.
E ceva care creează dependeță în genul ăsta de mobilitate singuratică.
Lumina caldă și libertatea de a analiza milioane de detalii, în mișcare, pe un soundtrack complet diferit de cel de zi cu zi, creează mediul propice pentru ca al meu creier să susțină ideea că pot orice.
Că sunt de neoprit.
Că trebuie doar să îmi propun.
Acum sunt în drum spre Iași.
Într-un microbuz.
Cu căștile în urechi și muzica la maxim.
E frig afară.
E soare cu dinți.
Am ajuns deja pe la Trei Iazuri și tastez holbându-mă din când în când la locul ăsta unde mă aduceau ai mei când eram mică.
Amintiri vagi, cu sentimente mixte.
Pentru că acum sunt mare și s-au schimbat foarte multe.
Ramona mă așteaptă, Ilinca îmi duce dorul și Iosub tre să pună mașina la încărcat să mă aducă mâine acasă.
Până se vor lega ceva mai bine ideile în capul meu și lucrurile, în general, continui să observ din mers.
Singură.
Cu căștile în urechi și muzica la maxim.
Însorită.
